Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, deschide în Shopping City Râmnicu Vâlcea cel de-al 26-lea multiplex din țară și al 6-lea din regiunea Olteniei, o investiție de 5 milioane de euro realizată de operator împreună cu NEPI Rockcastle, dezvoltatorul centrului comercial.
Veniturile Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, au crescut cu circa 28,2% anul trecut, până la 54,6 milioane lire sterline (62,5 milioane euro), potrivit rezultatelor financiare preliminare ale companiei-mamă, lanțul britanic de cinematografe Cineworld.
Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, a inaugurat cea de-a patra sală de cinema 4DX din România, în cadrul multiplexului din Brăila. Cu o capacitate de 144 de locuri, noua sală este una dintre cele 400 dotate cu tehnologia 4DX existente la nivel mondial.